Friday, February 28, 2014

Încă nu am învăţat

Ce copilă naivă şi încăpătânată... ca să nu mai menţionez supărăcioasă.
Ţi-a luat atât de mult timp  să zici într-un final: el nu a avut nici o vină.
Ai scris atâtea lucruri urate şi ţi-ai dorit atât de mult să îi faci rău, când el nu a avut nici o vină.
Nu i-ai ascultat pe cei din jur când au vrut să te înveţe de bine. Nu i-ai ascultat şi ai ţinut la părerea ta total greşită.
Din această cauza eu, viaţa a trebuit să îţi arăt că nu poţi comanda unei inimi să iubească. Totuşi nu ai vrut să înveţi din prima şi nici din a doua iar sinceră să fiu nu m-ar mira ca în viitor să fiu nevoită să îţi dau aceeaşi lecţie poate chiar a 10-a oară.
Au trecut caţiva ani şi nu aş putea spune că prietenul meu timpul nu şi-a făcut treaba şi că nu şi-o face însă încăpăţânarea ta i-a doborât pe mulţi. Acum observ că ai început să iei note mai mari la lecţiile mele şi sper să rămână aşa pentru că ştiu că nu ţi-au plăcut multe din lecţiile pe care am vrut să te învăţ. Totuşi ai zis că tu nu faci aceeşi greşeală de două ori însă ai facut-o de cel puţin cinci ori.
Poate că nu vei învăţa prea repede ceea ce trebuie însă este doar pierderea ta. Pâna nu înveţi bine ce vreau eu, viaţa să te învăţ nu vei avea ce îţi doreşti atât de mult.

Tuesday, February 25, 2014

Coşmarul

Capitolul 2

Ora de fizică extrem de plictisitoare a doamnei Rebeca Foster, care este şi directoarea liceului, este pe punctul de a se termina.Ceasul enorm de pe perete arată că mai sunt 5 minute din oră.Din păcate ceasul rotund este aşsezat pe peretele din faţa elevilor sşi din spatele profesoarei.Dacă doamna Foster ar fi avut ceasul în faţa ei poate că nu ar fi început în ultimile 10 minute să citească din cartea ei extrem de groasă cu voce tare.
Melissa oftează în sinea ei şi aruncă încă o privire spre ceasul ce pare că îşi mişcă acele şi mai încet ca acum un minut.Doar câteva minute o despart de locul meu, alături de Claudiu, unul dintre cei mai drăguţi băieţi din şcoală care de câteva zile, aproximativ o săptămână se uită la ea iar acum 3 zile  a intrebat-o dacă nu vrea să stea cu el la ora de română, fiind singura oră care le este comună. Bineînţeles că tânăra a zis da.Poate din cauză că îi place de el, oarecum, sau poate ca să îi facă în ciudă Lidiei Lebron, o fiţoasă care i-a fost cea mai bună prietenă până anul trecut când fară un motiv pe care să îl ştie Melissa , aceasta a încetat să i se mai adreseze Melissei.O ignora complet aşa că tânăra  s-a gândit să facă la fel cu ea. Şi-a dat seama după cum se uită la Claudiu că îl place şi încă destul de mult, aşa că atunci când el a intrebat-o daca vrea să stea cu el, conştientă că Lidia este în spatele clasei şi aude, automat răspunsul ei pentru Claudiu a fost da.
Acum abia aşteaptă să se sune de pauză.S-a aranjat de dimineaţă şi este mai mult ca sigură că ayi poate fi ziua în care Claudiu îşi va lipi buzele de ale ei.Cu siguranţă va inventa o scuză ca să meargă amândoi într-un loc mai singuratic unde fără să o anunţe o va săruta.Cam aşa spun majoritatea fetelor că procedează iar Melissei nu îi displace deloc această tactică.Totuşi abia aşteaptă să vadă dacă zvonul este adevărat sau nu.Aruncă încă o privire la ceasul din faţa ei şi zâmbeşte cand aude.... Trrrrrr!
Ziua ei chiar a început minunat.Ajunge repede la baie şi spre norocul ei nu este nici o fată aici.Se aranjează în oglindă şi se îndreaptă spre uşă când intră 2 fete.Aceasta aşteaptă ca ele să treacă pe lângă ea, apoi iese însa înainte să inchidă uşa în urma ei aude:
-Ea e prietena lui Claudiu?Acum nu mai am nici o şansă.
Remarca fetei o face pe Melissa să zâmbească. "Bineînţeles că nu mai ai nici o şansă" îşi zice aceasta în gând şi merge spre clasa unde are ora umătoare.
Claudiu stă în uşă cu alţi băieţi zâmbind din când în când unor fete care îl salută sau mai bine ziz fliltrează cu eş.Când o vede pe Melissa le zice ceva băieţilor care pleacă zâmbind aruncând o privire spre tânără.
-Melissa!Frumoasă ca întotdeauna.Ce zici de ora de româna? Nu este cam plictisitoare?
-Nu toate orele sunt plictisitoare? întreabă aceasta zâmbind gândindu-se că într-adevăr azi e ziua când o va săruta.El râde la auzul cuvintelor ei, dupâ care spune:
-Îmi place cum gândeşti.Ce ai zice să lipsim ora asta? Nu vrei să facem ceva mai interesant?
-Cum ar fi? întreabă ea încercând din greu să îşi stăpânească fericirea.Nu vrea ca el să realizeze cât de încântată este de  propunere.
-Găsim noi ceva, spune el cu zâmbetul pe buze, luându-i o şuviţă din părul şaten deschis între degete.
-Romeo?Julieta? Nu vreţi să vă păstraţi pentru ora de română? se aude vocea unui tânăr care zâmbeşte batjocoritor privind-o în special pe Melissa.Doar aveţi grijă ca povestea voastră de dragoste să nu se termine ca a lor.
Clopoţelul sună, ceea ce îi face pe cei 2 să intre în clasă aşezându-se în aceeaşi bancă.Ceea ce nu au observat cei doi este faptul că acel băiat s-a pus în spatele lor. Melissa stă şi se gândeşte la el nereuşind să îşi dea seama  de unde îl cunoaşte.Sau poate i se pare că are ceva cunoscut? Dar ce?Vocea? Chipul?Zâmbetul? Ochii? Fără să vrea îşi întoarce capul în spate dând cu ochii de zâmbetul care este la fel ca înainte batjocoritor. "Vei păţi ceva rău" aude vocea lui însă fără a-şi mişca buzele, ceea ce este imposibil în viaţa reală după părerea Melissei şi a multor altora.Uimită şi îngrozită începe să tremure în timp ce zâmbetul lui lui devine malefic.


                                                                 Va urma

Saturday, February 22, 2014

Coşmarul

 Capitolul 1

Lumina bate cu o putere de nedescris, luminând întregul ţinut.Chiar dacă ar trebui să fie noapte , lumina puternică nu lasă acest lucru vizibil. Fiecare colţişor este luminat cu putere,pereţii fiind incredibil de albi.
În clădirea din centrul ţinutului totul este liniştit şi calm. Locul pare nelocuit chiar dacă înăuntru încăperile strălucesc datorită culorii albe ce este peste tot. Liniştea de mormânt este alungată dintr-o dată de sunetul slab al unor paşi, ce se îndreaptă spre o cameră.Uşa acelei camere s-a deschis cu un scârţâit uşor, iar ea păşeşte înăuntru.Se uită prin cameră, până când îl zăreşte cu faţa spre fereastră. Plecându-şi capul în semn de respect către superiorul ei, tânăra cu ochii albaştri asemenea cerului, întreabă:
-M-aţi chemat domnule?
-Da, Elena.Este timpul.Cei de jos au pornit deja.Trezeşte arma secretă, avem nevoie de el.Îi spune calm, cel de la fereastră fără să îşi schimbe poziţia sau să-şi mişte vreun muşchi.
Tânăra cu ochii albaştri pe nume Elena intră în lumea gândurilor tulburătoare şi nu este sigură dacă să-şi întrebe superiorul sau nu.Este o situaţie dificilă şi nu vrea să o dea în bară.Îi este de ajuns că a pierdut două misiuni din cauza neatenţiei, acum chiar nu mai poate să o dea în bară.Totuşi cât de importantă este această misiune dacă şeful ei îi cere să trezească arma secretă? Fiind prinsă în gânduri, Elena nu observă când superiorul o priveşte cu coada ochiului. Doar vocea lui o readuce la realitate.
-Ce s-a întâmplat Elena?Este vreo problemă? întreabă el cu o uşoară asprime în glas iar sprâncenele i se arcuiesc puţin.
-Nu este nici o problemă domnule, răspunde aceasta după care face o plecăciune, apoi iese din cameră.O ia la dreapta pe coridor şi merge înainte până când câteva scări ce duc în jos îi taie calea. Se uită în stânga şi în dreapta apoi începe să coboare scările cu o oarecare reţinere. Nu ştie cum va reacţiona arma secretă şi o trec fiorii numai când se gândeşte la cât de rău poate fi.Luându-şi inima în dinţi, Elena apasă pe clanţa uşii pe care scrie: " Nu intraţi" şi aruncă o privire înăuntru, înainte de a călca pragul acelei camere.Spre deosebire de restul clădirii această cameră este dominată de un întuneric nepătrunzător.Încearcă să zărească ceva cu privirea dar din păcate acel negru este extrem de puternic iar ochii ei facuţi pentru lumină nu pot desluşi nici măcar un obiect în acel întuneric.Din păcate pentru ea trebuie să intre acolo riscând să se izbească de mobila invizibilă pentru ea dar foarte vizibilă pentru cel de înăuntru.
Prin cameră trece o adiere blândă de aer care face ca două, trei şuviţe din părul Elenei să se mişte şi se întoarce brusc cu faţa spre uşă, iar pe ceafa ei simte o respiraţie foarte caldă.Ştie că el este în spatele ei, datorită acelei respiraţii şi numai asta îi face pielea să se zbârlească.Partea bună a întunericului de nepătruns este aceea că Elena nu are cum să-l privească în ochi.Cel puţin pentru moment.
-Trebuie să vorbim.Ai o treabă de facut, spune ea privind fix, drept înainte ca şi cum ar fi putut să vadă ceva prin acest întuneric... dar nu este aşa...

Wednesday, February 19, 2014

Cum? Când?

-Mă crezi că sunt atat de zapăcită? Mă crezi că am citit ceva şi nu mi-a venit să cred că eu am scris aia? Este ca şi cum acele cuvinte doar au apărut acolo însă singura care le putea scrie sunt eu. Nu ştiu de ce le-am scris, nu ştiu pentru cine le-am scris şi nu reuşesc să îmi amintesc momentul când le-am scris. Mă crezi când îţi spun că memoria a început să îmi joace feste?

-Te cred că ai început să uiţi unele lucruri pentru că eşti o ascultătoare foarte bună iar memoria ta e încărcată cu lucruri ce sunt mai importante pentru cei din jur decât pentru tine. Cred că îţi aminteşti doar ce este mai important iar dacă nu ţi-ai amintit de acele cuvinte pe care tu le-ai scris atunci probabil nu erau importante.

-Cum s-a ajuns aici? Cum am ajuns să îmi amintesc mai repede vorbele celor din jur şi pe ale mele să mi le amintesc mai greu sau chiar deloc? Cum am ajuns aici? Când am ajuns aici?

-Cum? Când? Dacă tu nu ştii atunci cine ar putea şti?

Saturday, February 15, 2014

D. is here!

 D. is here! Just D. …. 

Din cate se pare a trecut ceva timp. Poate pentru unii mai mult timp iar pentru alţii mai puţin. Poate că D. şi-a dorit să îşi schimbe caracterul  şi poate că asta a făcut sau poate că doar a încercat. Nu ştie prea sigur care este motivul de întoarcere şi cu siguranţă nu ştie când va pleca din nou. 

Ştie sigur că a hotărât ceva şi vrea să îşi respecte decizia. Ştie sigur că dorinţele nu au dispărut însă poate că s-au schimbat puţin. Totuşi încă sunt acolo şi nu vor dispărea prea curând. De fapt nu vor dispărea niciodată. Poate doar în momentul când se vor împlini. O dorinţă împlinită nu mai este dorinţă.
 
De vorbă cu viaţa... a dispărut. Aici este doar D.
Da…. D. is here!

Linkwithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...